miercuri, 25 noiembrie 2009

Natura Omului


Revin totusi cu informatii valoroase, considerand destul de sigur ca perioada cea grea a trecut, "interferente perturburatoare" minore isi mai fac aparitia dar inutil, pentru ele.
Ce inseamna cuvantul OM pentru voi!?
Eu am sa raspund aici:
Omul este o fiinta minunata, Fiinta de Iubire Pura care Iubeste si la randul lui este Iubit, este o Fiinta ce trebuie sa Invete din Viata cu care a fost Onorat prin Scoala Vietii, aceasta fiind ca o Mama Blanda, Iubitoare, Intelegatoare, Grijulie si de Nepangarit. Insa Omul nu Inseamna o Fiinta care Trece prin Viata, ci Viata este doar Intervalul Functionarii Trupului. Noi NU suntem Ceea ce Parem a Fi, noi suntem Ceea ce Smtim ca Suntem, mai pe intelesul tuturor noi Suntem Forte Energetice Imbracate intr-un Trup prin care putem experimenta. Dar aceasta este Latura Comuna a noastra, si nu numai a noastra, ci a Intregului Univers, deoarece aceasta Energie este Energia Creatorului. Cum suntem Fiinte cu Liber Arbitru avem si o Parte Individuala, numita si Constiinta Proprie. Aceasta din urma suntem Noi. Aceste 2 Parti sunt Dezechilibrate. Prima, cea Divina este Colosala, este Insusi Creatorul, si nu ma refer la Dumnezeul religiei, ci la cel al Adevaratei Biblii a Naturii, oricine Il poate Simti pe Creator, eu prefer sa Ii spun Creator, iar acest Creator Are Nume, insa Nu Are Un Echivalent Concret in Lumea Noastra, de aceea Nu Putem Stii Momentan numele Sau, insa Putem Acorda Cuvinte Aproximative, dar pe care Nu trebuie sa Ne Bazam si sa Asemuim acele cuvinte Lui ca Fiind Descriptive, caci asa putem Intra in Eroare. Dupa cum spuneam,a II-a Parte este Ratiunea Noastra, si este Dramatic si Tragic Scazuta, datorita Caderii in Cea Mai Mica Forma de Existenta pentru a Evolua si a Ne Capata Etica. In Univers, printre altele, mai exista si Forme de Existenta Antifiinta ce Incearca pe cat poate sa faca acelasi lucru ca El, numai ca nu poate si face Opusul. In Univers Nimic Nu Este Inutil, chiar si aceste Forme Antifiinta au rostul lor, PENTRU A Trece In Lumina Si Pentru A Fi Constient De Ea Trebuie Ca Mai Intai Sa Treci Prin Intuneric. Suntem Continuu Atacati de Aceste Forme Antifiinta Cu Iluzii si Alte Asemenea Unelte Destul de Periculoase Pentru a Deveni Constienti de Ele si Pentru a Intra Plini de Constiinta, Ratiune, Etica, Pace, Armonie, Iubire, Intelepciune si Adevar in Lumina Tatalui Creator. Iar El ne Ajuta pe acest Drum Anevoios Al Caii, Aceasta Parte Divina Din Noi Este In Noi Si Cu Noi. De aceea Ori De Cate Ori Cadem Atrasi De Irationament Partea Divina Isi Tine Mana Intinsa Pentru a Ne Sprijini CU Incredere de Ea, Nu Trebuie Decat Sa O Intindem Si Noi Pe A Noastra Si Sa Ne Sprijinim De A Lui. Exista si o Invatatura Minunata: "Odata, doi oameni trebuiau sa urce un munte cu cate o cruce in spate. Pe la inceput a fost usor, insa de la jumatate incolo urcarea a inceput sa fie din ce in ce mai grea si anevoioasa, unul din cei doi se ruga Tatalui sa ii dea Puterea de a reusi pe cand celalalt taia cate o bucatica din cruce pentru a o face mai usor de carat.Tatal ar fi vrut sa il ajute si pe celalalt, dar cum nu a cerut nu a putut oferi. Au ajuns cu bine in varf, dar in varf au aflat ca trebuia sa mai treaca o prapastie. Cel ce s-a rugat si a Fost Ajutat, cel cu crucea intreaga a asezat-o peste prapastie astefel incat sa treaca peste ea, ajungand astfel cu succes de partea cealalta, celalalt insa mai avea din cruce doar o bucatica."
Tatal Creator Este Cu Noi Si In Noi.
Pace, Iubire si Implinire In Intelepciune!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cum am anumite probleme ale varstei biologice in ultima vreme nu prea sunt disponibil sa postez informatii ca pana acum, insa voi posta poeme si poezi


scrise de mine.

Urc adesea pe Muntele Vetii,
Cad in continuu dar ma ridic.
Pasii-mi sunt dati ghetii
Iar inima, tristetii.

Nu pot si nici nu vreau
Urcarea sa renunt,
Ce gand necucetat vreau
Varful sub picior sa il am ascuns.

E-un instinct ce nu-l pot explica
E-o-nfatisare a ratiunii.
Sansa mi-e-n mana mea mica.
NU-mi pasa parearea lumii.

Si chiar de cad,
Iubirea ma ridica.
Ca-ci o fiinta mi s-a pogorat,
La inima-mi suferinda
Tristetea mi-o alunga,
Lacrimile mi-le-ascunde,
Sarutul cald mi-l arunca,
Si incep sa plutesc!
Piciorul nu mai urca!
Caci in zbor
Nu-i necesar nici un picior.